Declarația pe proprie răspundere reapare în România. De această dată cei care trebuie să o completeze sunt părinții, elevii și profesorii.
Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii și profesorii, potrivit unui document trimis în toate școlile. În aceste noi formulare, cei care le semnează ”se obligă” să nu înregistreze sau distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni, conform Edupedu.ro. (CITEȘTE ȘI: A REAPĂRUT DECLARAȚIA PE PROPRIE RĂSPUNDERE ÎN ROMÂNIA! ÎN CE LOCALITĂȚI E NEVOIE DE EA PENTRU A IEȘI DIN CASĂ)
Astfel, declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului educației, precum și Codul Penal. Ministerul motivează că aceste declarații sunt o măsură suplimentară pentru protejarea dreptului la imagine atât în cazul cadrelor didactice, cât și în cel al elevilor.
„Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”, menționează Ministerul Educației.
Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene 3014 unităţi de învăţământ sunt în scenariul roșu, care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. (VEZI ȘI: ALTE 500 DE ȘCOLI AU TRECUT ÎN SCENARIUL ROȘU! SITUAȚIA SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN VREME DE PANDEMIE)
„Menţionăm că dintre cele 3.014 de unităţi aflate în această situaţie, 382 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.632 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, a transmis Ministerul Educaţiei.